Eco-Transparenta Accesul public la informatiile de mediu

Accesul public la informatia de mediu

Solicitarea şi furnizarea informaţiei privind mediul se realizează în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, ratificată prin Legea nr. 86/2000 şi a prevederilor Directivei Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2003/4/CE privind accesul publicului la informaţia privind mediul, transpusă prin Hotărârea de Guvern nr. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul. Legislaţia specifică în vigoare asigură publicului dreptul de acces la informaţia privind mediul deţinută de sau pentru autorităţile publice şi stabileşte condiţiile, termenii de bază şi modalităţile de exercitare a acestui drept.
Drepturi ale publicului:
- orice persoană fizică sau juridică, indiferent de cetăţenie, naţionalitate sau domiciliu, are acces la informaţia privind mediul deţinută de sau pentru o autoritate publică.
- autorităţile publice sunt obligate să pună la dispoziţia oricărui solicitant, la cererea acestuia, informaţia privind mediul deţinută de sau pentru ele, fără justificarea scopului în care aceasta informaţie a fost cerută.
- accesul la orice liste sau registre publice puse la dispoziţia publicului precum şi examinarea pe loc a informaţiei solicitate se face în mod gratuit, cu excepţia costurilor legate de necesitatea realizării de copii de pe documente dacă este cazul.
- orice persoană care nu este mulţumită de răspunsul primit la o cerere de furnizare a informaţiei privind mediul are dreptul să acţioneze astfel
- plângere prealabilă adresată conducătorului autorităţii publice de la care a primit răspunsul nesatisfăcător;
- cerere la instanţa de contencios administrativ competentă, dacă nu este mulţumit de soluţionarea plângerii prealabile.
- accesul la justiţie se face potrivit dispoziţiilor din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cadrul legislativ:
■ Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în problemele de mediu (Convenţia de la Aarhus);
■ Hotărârea de Guvern nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul;
■ Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
■ Hotărârea de Guvern nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes publice.

Convenţia de la Aarhus, privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu. Principii directoare.

Convenţia de la Aarhus reprezintă un nou model de acord, care îmbină drepturile omului cu drepturile asupra mediului înconjurător şi asigură o legatură strânsă între populaţie şi guverne. Semnatarii acestui document deosebit de important şi-au luat astfel obligaţia de a asigura accesul cetăţenilor la informaţia de mediu, la participarea publică şi la justiţie.
Preambulul Conventiei de la Aarhus pune în evidenţă doua concepte: dreptul la un mediu sănătos, privit ca un drept fundamental al omului, precum şi importanţa accesului la informaţie, a participarii publice şi a accesului la justitie, în vederea dezvoltării durabile.
La cea de-a patra Conferinţă Ministeriala “Mediu pentru Europa” desfăşurată în localitatea Aarhus din Danemarca, în data de 25 iunie 1998, a fost adoptată de catre 39 de state, inclusiv România, împreună cu Uniunea Europeana, Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, pe scurt, Convenţia de la Aarhus.
România a ratificat Convenţia pe 11 iulie 2000, iar legea de ratificare, cu nr. 86/2000, a fost publicată în Monitorul Oficial, dată de la care, conform pct. 20 din Constituţia României, a căpătat putere de lege pe întreg teritoriul ţării, fiind o reglementare internaţională care are prioritate faţă de orice alte instrumente de drept interne, cu excepţia celor care conţin dispoziţii mai favorabile.
Noutatea acestei convenţii este una fundamentală: în timp ce toate acordurile anterioare Convenţiei de la Aarhus stabileau diverse obligaţii pe care si le asumau părţile semnatare (de obicei, state şi organizaţii internaţionale) unele faţă de altele, de această dată se merge mai departe şi se stabilesc obligaţii ale părţilor nu doar unele faţă de altele, ci şi obligaţii ale părţilor faţă de propriii cetăţeni. Altfel spus, în temeiul principiilor reprezentativităţii şi al non-reciprocităţii, statele semnatare şi, odată cu ele, autorităţile publice şi instituţiile descentralizate ale statului, îşi asumă în mod necondiţionat anumite obligaţii faţă de public. Prin Convenţia de la Aarhus, înţeleasa în contextul sistemului de drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, se asumă un nou gen de responsabilitate a autorităţilor publice prin recunoaşterea rolului fundamental al dreptului la un mediu sănătos. Acest drept, recunoscut şi de Constituţia României, este corelat cu principiile dezvoltării durabile, în sensul că resursele trebuie să fie exploatate astfel încât şi generaţiile viitoare să poată beneficia de ele. Pe scurt, Convenţia de la Aarhus aduce o noutate fundamentală în dreptul internaţional prin faptul că face pentru prima dată o legătură între drepturile omului şi dreptul mediului.
Convenţia este structurată pe trei principii.

Primul se referă la dreptul publicului de a avea acces la informaţia de mediu. Aceasta presupune asimilarea de cunoştinţe şi formarea de atitudini. Primul aspect se corelează cu reforma curriculum-ului şcolar şi cu implementarea strategiilor de educaţie permanentă astfel încât elevii şi cetăţenii adulţi să cunoască şi să înţeleagă ce se întâmplă în mediul inconjurator. Al doilea aspect vizează conştientizarea cetăţenilor pentru problemele de mediu şi creşterea interesului lor, ca oameni educaţi, pentru acestea. Pe de altă parte, se presupune că autorităţile vor propune mijloace eficiente astfel încât informaţia de mediu să fie transparentă şi să poată fi obţinută de public.
Al doilea se referă la dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor. Aceasta înseamnă că autorităţile trebuie să fie deschise astfel încât publicul interesat (informat) să poată influenţa conţinutul final al deciziei. Prin public întelegem persoanele fizice, dar şi persoanele juridice din societatea civilă.
Al treilea principiu are doua componente: pe de o parte, garantează dreptul publicului de a se adresa justitiei în cazul în care primele două drepturi sunt încălcate; pe de altă parte, considerat independent, garantează dreptul publicului de a se adresa justiţiei în cazurile în care legislaţia de mediu este încălcată.

Pot fi urmate proceduri administrative şi/sau judiciare pentru contestarea legalităţii oricăror decizii sau acţiuni ale persoanelor private şi ale autorităţilor publice în legatură cu încălcarea legislaţiei de mediu. Convenţia de la Aarhus, bazată pe principiul 1 al Declaraţiei de la Stockholm asupra mediului uman, pe principiul 10 al Declaraţiei de la Rio privind mediul şi dezvoltarea şi pe rezoluţiile Adunării Generale nr. 37/7 din 28 octombrie 1982 privind Carta Mondială pentru Natură şi nr. 45/94 din 14 decembrie 1990 privind necesitatea de a asigura un mediu sănătos pentru bunăstarea indivizilor, pe Carta Europeană privind Mediul şi Sănătatea, adoptată de prima Conferinţă privind mediul şi sănătatea a Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii la Frankfurt pe Main la 8 decembrie 1989, afirmă necesitatea de a proteja, de a conserva şi de a îmbunătaţi starea mediului şi de a asigura dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, recunoscând că protecţia adecvată a mediului este esenţială pentru bunăstarea umană şi exercitarea drepturilor fundamentale ale omului, incluzând însuşi dreptul la viaţă . Orice persoană are dreptul să trăiască într-un mediu adecvat sănătăţii şi bunăstării sale şi că are sarcina, atât la nivel individual, cât şi în asociere cu alţii, să protejeze şi să îmbunătăţească mediul în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare şi să respecte prezenta îndatorire.
Cetăţenii trebuie să aibă acces la informaţie, să fie îndreptăţiţi de a participa la luarea deciziei şi să poată avea acces la justiţie în probleme de mediu. Este importantă furnizarea unei informaţii adecvate către utilizatori pentru ca aceştia să fie capabili să aleagă soluţii cât mai bune.
Pentru a contribui la protejarea drepturilor oricărei persoane din generaţiile actuale şi viitoare de a trăi într-un mediu adecvat sănătăţii şi bunăstării sale, fiecare parte va garanta drepturile privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, conform prevederilor convenţiei.
Conform Convenţiei, informaţie de mediu înseamnă orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială, privind:
a) starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul şi atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul şi zonele naturale, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic şi interacţiunea dintre aceste elemente;
b) factori, cum ar fi: substanţele, energia, zgomotul şi radiaţia şi activităţile ori măsurile, inclusiv măsurile administrative, acordurile de mediu, politicile, legislaţia, planurile şi programele care afectează sau pot afecta elementele de mediu, analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite în luarea deciziei de mediu;
c) starea sănătăţii şi siguranţei umane, condiţiile de viaţă umană, zonele culturale şi construcţiile şi modul în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu.
Fiecare parte trebuie să ia măsurile legislative necesare şi să adopte reglementări şi alte măsuri, inclusiv pentru realizarea compatibilităţii dintre prevederile care pun în aplicare accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie din cadrul acestei convenţii, precum şi măsuri pentru intrarea sa în vigoare, pentru a stabili şi a menţine un cadru transparent şi consistent de aplicare a prevederilor convenţiei. Se urmăreşte promovarea educaţiei ecologice şi conştientizarea publicului în problemele de mediu, în special cu referire la modalităţile de acces la informaţie, participarea la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu.
În sfera de aplicare a prevederilor relevante ale Convenţiei publicul trebuie să aibă acces la informaţii, să participe la luarea deciziilor şi să aibă acces la justiţie în problemele de mediu, fără nicio discriminare bazată pe cetăţenie, naţionalitate sau domiciliu, iar în cazul persoanelor juridice, fără discriminare bazată pe locul în care sunt înregistrate sau în care se află centrul efectiv al activităţilor lor.
Fiecare parte a Convenţiei trebuie să se asigure că autorităţile publice vor pune informaţiile la dispoziţie publicului, respectând prevederile legislaţiei naţionale:
a) fără a fi necesară declararea interesului;
b) sub forma cerută, în afara situaţiilor în care:
(i) este mai rezonabil pentru autoritatea publică să ofere informaţia cerută sub altă formă, caz în care trebuie arătate motivele pentru care poate fi făcută disponibilă în acea formă; sau
(ii) informaţia este deja disponibilă publicului sub altă formă.
Informaţia de mediu trebuie făcută disponibilă în cel mai scurt timp şi cel mai târziu la o lună după ce cererea a fost înaintată, în afara cazului în care volumul şi complexitatea informaţiei justifică prelungirea acestei perioade până la două luni de la data solicitării. Solicitantul trebuie să fie informat despre orice prelungire şi despre motivele acesteia.
Cu toate acestea, o solicitare de informaţie de mediu poate fi refuzată dacă:
a) autoritatea publică căreia îi este adresată solicitarea nu deţine informaţia respectivă;
b) cererea este vizibil nerezonabilă sau este formulată într-o maniera prea generală;
c) cererea se referă la documente în curs de elaborare sau priveşte sistemul de comunicaţii interne al autorităţilor publice, în cazul în care o astfel de excepţie este prevăzută de legea naţională sau de practica obişnuită, luându-se în considerare interesul public în cazul unei asemenea dezvăluiri.
Totodată, o solicitare de informaţie de mediu poate fi refuzată dacă dezvăluirea acesteia ar afecta în mod negativ:
a) confidenţialitatea procedurilor autorităţilor publice, în cazul în care o astfel de confidenţialitate este prevăzută de legislaţia naţională;
b) relaţiile internaţionale, siguranţa naţională sau securitatea publică;
c) cursul justiţiei, dreptul unei persoane de a beneficia de o judecată dreaptă sau dreptul unei autorităţi publice de a conduce o anchetă de natură penală sau disciplinară;
d) confidenţialitatea informaţiilor comerciale şi industriale, în cazul în care aceasta este prevazută de lege pentru a proteja un interes economic legitim. În acest context informaţia privind emisiile care sunt semnificative pentru protecţia mediului va fi făcută publică;
e) drepturile de proprietate intelectuală;
f) confidenţialitatea unor date personale şi/sau a unor dosare aparţinând unei persoane fizice, atunci când această persoană nu a consimţit la publicarea informaţiilor, în cazul în care o astfel de confidenţialitate este prevazută de legislaţia naţională;
g) interesele unei terţe părţi care a oferit informaţia cerută fără ca acea parte să fie pusă sub/sau să existe posibilitatea punerii sale sub o obligaţie legală de a face astfel, în situaţia în care aceasta parte nu a consimţit la publicarea materialului; sau
h) mediul la care se referă informaţia, cum ar fi locurile de cuibărit al speciilor rare.
Motivele de refuz menţionate anterior trebuie interpretate în mod restrictiv, luându-se în considerare satisfacerea interesului publicului prin divulgarea informaţiilor şi posibilitatea ca informaţia solicitată să fie legată de emisiile în mediu.
În cazul în care o autoritate publică nu deţine informaţia cerută, acea autoritate publică trebuie, cât mai rapid posibil, să informeze solicitantul cu privire la autoritatea publică la care crede că este posibil să se gasească informaţia respectivă sau să transfere cererea acelei autorităţi, informând în acelaşi timp solicitantul.
În ceea ce priveşte colectarea şi diseminarea informaţiei de mediu, potrivit textului Convenţiei, fiecare parte se va asigura că:
a) autorităţile publice deţin informaţii de mediu la zi, relevante pentru funcţiile lor;
b) sunt stabilite sisteme obligatorii pentru asigurarea unui flux adecvat al informaţiei către autorităţile publice despre activităţile propuse şi existente, care pot afecta în mod semnificativ mediul;
c) în cazul oricărei ameninţări iminente a sănătăţii umane sau a mediului, cauzată de activităţile umane sau datorată unor cauze naturale, toate informaţiile care ar da posibilitatea publicului să ia măsuri de prevenire sau să amelioreze efectele negative provocate de acea ameninţare şi care sunt deţinute de o autoritate publica sunt diseminate imediat şi fără nicio întârziere membrilor publicului, care pot fi afectaţi.
Informaţia de mediu trebuie să fie efectiv accesibilă, printre altele, prin:
a) furnizarea unei informaţii suficiente publicului despre tipul şi scopul informaţiei de mediu deţinute de autorităţile publice, termenii de bază şi condiţiile în care o asemenea informaţie este disponibilă şi accesibilă şi procesul prin care ea poate fi obţinută;
b) stabilirea şi mentinerea unor aranjamente practice, cum ar fi:
(i) liste accesibile publicului, registre sau dosare;
(ii) solicitarea oficialităţilor să susţină publicul în asigurarea accesului la informaţie în conformitate cu perevederile convenţiei;
(iii) identificarea punctelor de contact; şi
c) accesul gratuit la informaţiile de mediu conţinute în liste, registre sau dosare
Fiecare parte se va asigura că informaţia de mediu devine disponibilă în mod progresiv prin intermediul unor baze electronice de date care sunt uşor accesibile publicului prin reţele de telecomunicaţii publice. La intervale care nu vor depăşi 3 sau 4 ani trebuie să se facă public un raport naţional privind starea mediului, inclusiv informaţii privind calitatea mediului şi presiunea asupra mediului.
Publicul interesat va fi informat, prin anunţ public ori în mod individual, când este cazul, despre demararea unei proceduri de luare a deciziei de mediu şi într-o maniera adecvată, în timp util şi efectiv, printre altele, despre:
a) activitatea propusă şi despre o solicitare asupra căreia se va lua o decizie;
b) natura deciziei posibile sau despre proiectul de decizie;
c) autoritatea publică responsabilă de luarea deciziei;
d) procedura iniţiată, incluzând modul şi momentul în care o asemenea informaţie poate fi furnizată:
(i) începutul procedurii;
(ii) oportunităţile de participare a publicului;
(iii) data şi beneficiul oricărei audieri publice iniţiate;
(iv) o indicaţie privind autoritatea publică de la care pot fi obţinute informaţii relevante şi la care a fost depozitată informaţia relevantă pentru examinare de către public;
(v) o indicaţie asupra autorităţii publice relevante sau asupra oricărui organism oficial căruia îi pot fi adresate comentarii sau întrebari şi asupra perioadei în care sunt primite aceste comentarii ori întrebari; şi
(vi) o indicaţie asupra tipului de informaţie de mediu relevantă, disponibilă pentru acţiunea propusă;
e) faptul că activitatea face obiectul unei proceduri naţionale sau transfrontieră de evaluare a impactului asupra mediului.
Conform articolului 7, fiecare stat semnatar al convenţiei trebuie să ia măsuri practice adecvate şi/sau să promoveze prevederi pentru ca publicul să participe în timpul pregătirii planurilor şi programelor legate de mediu, într-un cadru transparent şi cinstit, după ce i-a fost furnizată informaţia necesară. La acest nivel trebuie făcuţi următorii paşi:
a) trebuie fixată o perioadă suficientă pentru realizarea unei participări publice efective;
b) proiectele reglementărilor legale trebuie să fie publicate sau făcute disponibile prin alte metode;
c) trebuie să îi fie oferită publicului posibilitatea de a face comentarii, direct sau prin intermediul unor organisme consultative reprezentative. Rezultatul participării publicului trebuie să fie luat în considerare cât mai mult posibil.
Ulterior adoptării Convenţiei de la Aarhus, la nivelul Uniunii Europene au fost elaborate Directive care formulează expres cerinţa participării publice la luarea deciziilor.
- Directiva 2001/42 privind Evaluarea Efectelor asupra Mediului a unor planuri şi programe, numita Directiva SEA;
- Directiva 2003/35/EC privind participarea publică la elaborarea unor planuri şi programe cu consecinţe asupra mediului şi pentru amendarea prevederilor privind participarea publică şi accesul la justiţie din cadrul Directivelor 85/337/EEC şi 96/61/EC.